Olanda...de unde să încep?

De unde să încep să povestesc? Ce mi-a plăcut mai mult?...
Cea mai frumoasă vacanţă din anul acesta am făcut-o săptămâna aceasta...în Olanda, plecând direct de la meciul pe care România îl susţinuse împotriva echipei lor, la Constanţa.
Nu credeam că voi rămâne aşa de plăcut impresionat, am acum o stare de dulce reverie, gândindu-mă la zilele însorite (din fericire am prins o vreme excelentă) petrecute la Amsterdam, Haga, Rotterdam sau Delft.

Cred că voi povesti mai multe întâmplări de acolo...cert e că pentru primul episod, m-am gândit să vă spun câteva lucruri care le găseşti cam greu prin România. Ce au ei în plus de îmi vine să mă mut acolo mâine?

Ca în restul Europei de Vest, veţi găsi relaxare şi o seninătate normală pe chipurile oamenilor. Scriam acum câteva luni despre cum am pedalat prin Central Park în New York, acum mă gândesc cu nostalgie la zilele de pe Amstel. Cum am stat la semafoarele de biciclete, intr-un trafic extraordinar de lejer...m-am obisnuit imediat cu mersul pe bicicleta acolo - pe toate strazile sunt piste de biciclete si trebuie doar sa fii atent sa dai prioritate de dreapta.

O fază m-a dat pur şi simplu pe spate, la figurat, bineînţeles. Făceam o fotografie prietenei mele Anda pe un pod din Delft. Eu stăteam pe trotuarul de vis-a-vis faţă de ea, încercând să găsesc un unghi bun. La un moment dat, de pe strada din partea stângă a podului, un camion se pregătea să facă o curbă şi să intre pe podeţ. Dar...şoferul a observat că eu îi făceam o poză Andei şi s-a OPRIT, FĂCÂNDU-MI SEMN SĂ FAC EU POZA ÎNTÂI, APOI EL VA TRECE PE POD. Mi s-a părut fantastic ...cum pot oamenii să se comporte aşa...e destul de utopic pentru o ţară ca România.

Şi singurul lucru care m-a demoralizat puţin s-a întâmplat în Amsterdam. Pe o stradă vecină cu casa în care stăteam, într-un cartier apropiat de centru, am găsit un bar românesc, o bodegă sinistră, dinăuntrul căreia răsunau manelele. Pe uşa întredeschisă puteai observa nişte românaşi care dădeau de zor în aşa-zisele păcănele.
Mi s-a făcut scârba...am pus şi aici o poză, de unde puteţi vedea numele bodegii sinistre care fusese deja închisă o dată, anul trecut, pentru că poliţia olandeză găsise droguri interzise asupra patronilor şi prostituţia ilegală era de asemenea susţinută de personalul din bar. Excelent! Am fost înapoi în România şi acolo, pentru 5 minute de coşmar.

Este un oraş excelent Amsterdamul. Şi Haga sau celelalte la fel. Voi mai scrie despre ele în zilele următoare.

Imagini

E octombrie. Şi am ieşit cu bicicleta azi iarăşi, sunt liber. Am vrut să mai văd soarele ăsta câte zile o mai ţine.
Cred că deja e stresant subiectul ăsta cu bicicleta, dar jur că e extraordinar să te plimbi fără griji prin oraş. Şi dacă grijile există, să le aprofundezi încet-încet, dacă eşti masochist, în timp ce defilezi printre şantiere, străzi distruse ca după bombardamente naziste, oameni amărâţi, indiferenţi, surzi, liceeni şi liceence derutaţi şi derutate, dar trendy în îmbrăcăminte.
Imagini, da, imagini...cea mai frumoasă imagine a fost însă una din parcul Herăstrău. Din partea cu terasele de fiţe, o ştiţi desigur voi cei care sunteţi din Bucureşti şi n-aveţi altă treabă decât să citiţi aberaţiile mele.
La una din terase, unde am ales să mă odihnesc puţin şi să beau o bere suedeză, am întâlnit o linişte şi o pace greu de găsit. Şi mă gândeam, comparam imaginea de acum, aceea a unei terase destul de luxoase, dar prăfuite, dar cu pernele languros aşezate pe canapelele de lemn...cu imaginea de acum 2 luni doar...nebunească, de noapte albă, condimentată cu fetiţe care mai de care mai fiţoase şi băieţi aşijderea, ieşiţi la agăţat.
La terasă eram doar eu, chelnerii care jucau table şi înjurau printre dinţi, dar departe de mine, iar în partea opusă mie, tot pe marginea lacului, stătea o fată frumoasă care citea o carte. Nu ştiu ce carte. Dar tot peisajul acesta îmi pare unic, e ceva simplu şi atât de îmbietor.
Nu am poze şi îmi pare rău, nu am un telefon care să facă fotografii bune. Ţin imaginile astea pentru sufletul meu.

Nesimţirea supremă

Pot fi date oare exemple, în viaţa reală, pentru această stare grobiană, inferioară, caracteristică unor fiinţe virtuale mai degrabă decât oamenilor sau animalelor? Se pare că da, din păcate.

Cristi Roman m-a invitat să scriu despre administraţia publică, atotştiutoare şi atât de diplomată în răspunsurile sale sforăitoare, la TV sau în presa scrisă.

La suprafaţă găsim un sistem de comunicare foarte binevoitor, primarii au bloguri, exista site-uri unde intră în contact cu orăşenii ăştia mulţi din Bucureşti. Dar, deşi iau în seamă unele din propunerile solicitate de omul de rând (vezi aici cele rezolvate de Cristi, nişte lucruri de primă importanţă, nesesizate de ei), nu sunt capabili să rezolve alte 1000 de probleme mici, care ne pun cu faţa în parbriz sau în asfalt, la propriu şi la figurat, în fiecare zi.

Eu sunt nervos pentru că am şi eu problema mea, la care nu cred că va exista prea curând rezolvare. Mie îmi place mult să merg pe bicicletă, chiar dacă am o maşină foarte bună. Şi merg la serviciu aproape zilnic vara şi toamna. Chiar dacă s-au realizat recent câteva piste de biciclişti în centru, pline din păcate de maşini parcate ilegal şi de pietoni bătrâni sau tineri încă ancoraţi în Epoca de Aur cu mintea lor nesimţită, totuşi bicicliştii sunt priviţi la fel de strâmb de administraţie şi de restul populaţiei.

Mi-e silă, îmi vine să vomit când mă gândesc la nenumăratele dăţi când era să intru în vreo maşină din cauza unei haite de câini ce mă urmărea prin centru sau prin cartierele mai puţin rezidenţiale. Şi în Primăverii dar şi în Tei, aceleaşi probleme tâmpite. Dacă aş ieşi cu o puşcă ( aşa îmi vine uneori, deşi nu posed arme de foc:)) la câini, poate aş fi dat drept exemplu de om fără minte la Protv, ca tot au început campania aia de înfiinţare a poliţiei animalelor.

Sunt sigur că nesimţirea supremă, pe care iată, o putem găsi în viaţa noastră în persoana acestor grăsani proşti din funcţiile lor nenorocite, va învinge în lupta cu noi.

Asta dacă rămânem aici, să le dăm apă la moară. Poate că nu vom rămâne să fim muşcaţi, călcaţi de maşini şi nefericiţi din cauza nesimţirii lor la sfârşitul unei zile normale.
Poate ne vom căra la Amsterdam sau Dublin.

Hai pa!

fiumicino lazio

Am stat în primul rând la Rolling Stones!

Aseară am stat în primul rând la concert, la Rolling Stones. Nu ştiu cum, dar am ajuns acolo, lângă gardul păzit de bodyguarzi, lângă scenă, hipnotizat apoi întregul concert de felul în care The Stones pot cânta, la 60 de ani.
Am avut o senzaţie...la prima piesă, la Start Me Up, mi-a venit în cap un gând...să-l sun pe tatăl meu şi să-i spun "tată, tată, sunt în primul rând la The Rolling Stones! Şi cântă fantastic!"...tatăl meu a murit în 2000 şi era un mare fan al muzicii rock şi al celor de la The Rolling Stones, bineînţeles. Aseară mi se părea că doar e plecat undeva, într-o ţară depărtată.

Cred că el a vrut să stau în primul rând la The Stones.

Casa cu fantome

Încercând să găsesc drumuri noi, am mers cu bicicleta pe bulevardul Kiseleff. Bineînţeles, toată zona centrală a Bucureştiului este delicioasă într-o astfel de plimbare. Am mers încet, încercând să nu pierd nimic din frumuseţea vilelor şi conacelor aflate acolo.





Printre ele, o casă foarte ciudată...părăsită, cu geamurile pe jumătate sparte...potrivită întru totul unui thriller. Am făcut câteva poze, din păcate cu telefonul doar...şi le aşez aici...
E interesantă şi merită să vă opriţi câteva minute în faţa ei, să gustaţi din diverse unghiuri tristeţea de acolo.

Norii la B'estival

Biciclist în Bucureşti

Nervos, ajuns la serviciu de curând, m-am hotărât să-i dau în gât pe toţi: primăria, prefectura, tinerii, bâtrănii, câinii, maşinile, etc...tot ce mi-a stat în cale pe drumurile mele de biciclist din nou începător, dupa vreo 15 ani, în a doua mea zi de practică pe drumuri bucureştene.

Ieri am ieşit cu noua mea biclă, cu viteze şi viteze, prin parcul Herăstrău, dar am fost foarte fricos până am ajuns acolo. Am mers numai pe trotuare prin Tei iar apoi, din Floreasca, treaba s-a mai schimbat pentru că am tăiat drumul prin parcuri.
Azi însă m-am aventurat în mai multe călătorii. Mai întâi a trebuit să ajung la serviciu la Anda, pe la piaţa Operei,aşa că am luat-o cătinel pe Ştefan cel Mare, am cotit-o pe Dorobanţi către Romană şi de acolo am mers prin combinaţia Calea Victoriei şi mai departe pe Berzei şi am ajuns la intersecţia unde Bd. Elisabeta (fost Kogalniceanu) se întâlneşte cu liceul Lazăr. Acolo, la colţ de Cişmigiu. Am mers la dreapta către Piaţa Operei şi cu stupoare, după ce mi se întâmplase până atunci în trafic (claxoane, nervi, greutatea cedării priorităţii de către maşini) am descoperit aici o pistă de biciclete. Bravo mă! Dar ce bravo, că pista, la cât de lat e trotuarul, era ocupată, în ciuda nervilor mei, ba de persoane care mergeau cu capul în jos, ba de studenţi şi studente tâmpite care picaseră probabil examene şi plângeau, ba de câini scoşi la plimbare exact pe acea pistă de biciclete.

Spre comparaţie, în Amsterdam sau New York, dacă mergi pe acea pistă, rişti să fii accidentat nasol sau chiar omorât.
La noi, rămâne doar să blestem amar pe toţi aceşti nesimţiţi, să îi înjur din mers, să îi scuip din mers eventual, să mă cert şi să uit că am ieşit totuşi cu bicicleta, adică la o relaxare spre serviciu.

Drumul de la Piaţa Operei la televiziune a fost mai puţin greoi dar m-am poticnit totuşi, ca o maşină în trafic, pe la Piaţa Buzeşti, unde trotuarele sunt ocupate de maşini şi carosabilul e îngust. Rişti să fii călcat. M-am strecurat pănă la urmă, am transpirat, am traversat şi Piaţa Victoriei, ca pişatul boului la un moment dat că nu mai aveam chef să respect regulile şi am ajuns pe lângă Parcul Kiseleff...domol îndreptându-mă pe bicla spre televiziune.

Da, diseară trebuie tot pe ea să mă întorc acasă.

P.S.: Poza de la început, cu titlu ironic, reprezintă un ricksha+boy în New York. Acolo merge totul bine. Merg şi bicicliştii, ricşele, maşinile, autobuzele.

O noapte...ba nu, seara "alba"

Vineri seara am profitat, impreuna cu Anda, de noaptea alba a muzeelor si librariilor din Bucuresti. Am fost la muzeul Antipa, iar acolo am surprins in graba 2-3 cadre cu osemintele de mamut descoperite la noi in Colentina, cartierul asta in care dupa milioane de ani ne-am nascut sau crestem. Intrarea la muzeu - moka! Yes!

Dupa Antipa, am fost la Carturesti, dornici de a bea un ceai bun. Din pacate ceinaria era inchisa. Nu-i nimic, am cumparat 2 pachetele de ceai, din productia lor personala (al meu, cel fotografiat este cu portocale si cacao - fantastic) si le-am preparat acasa. O punguta de ceai - 7 lei.

De la Carturesti mi-am procurat si ultimul volum aparut in romaneste dupa Gabriel Garcia Marquez - Ceas rau.


Definitia de noapte alba nu se nimereste prea bine...pentru ca desi se spunea ca vor fi deschise all night long, majoritatea muzeelor se inchideau pe la ora 22.00. Cei de la Antipa (doamnele care supravegheaza vizitatorii) d-abia asteptau parca sa plecam...noi fiind printre ultimii dintre cei care paseau pragul muzeului in acea seara. Pacat! Si mai rau decat atat, de la ghereta de termopan facuta in interiorul muzeului drept ghiseu de bilete, se auzea, cand am plecat ( pe la 21.45) muzica orientala data la maxim. Printre vizitatori, cativa straini nedumeriti...

Jobinfo - nou proiect

Am lansat impreuna cu prietenul meu Andrei Dub site-ul www.jobinfo.ro, un portal online de locuri de munca. Este un proiect mai vechi al nostru, care dateaza inca din 1999, de atunci am inregistrat numele si domeniul. La inceputul acelui an am scos pe piata 3 numere ale revistei cu acelasi nume, dar prin martie Andrei a plecat pentru mai multi ani din tara si am renuntat la acest proiect.
Acum, speram sa avem cat mai multi vizitatori. Site-ul este foarte functional, realizat cu web 2.0, o noutate pentru portalurile de gen. Am si acolo un blog updatat destul de des, despre piata locurilor de munca. Go check it out. Pentru a citi blogul trebuie sa va logati ca utilizatori.

Pozele cu noul stadion al lui Pinalti

Foarte tare stadionul. 35 de camere de supraveghere inauntrul si in afara sa. Vreo 20 de plasme la nivelul tribunei oficiale. Curatenie maxima. Bravo nea Pinalti!

Şoferu' iadului?!!?

Iata ce am surprins, impreuna cu prietena mea Anda, mergand pe sos. Colentina acum vreo 2 zile. Ce baieti, românii ăştia!

Calatoria la Piatra Neamt

Cu ocazia meciului nationalei a avut loc. O saptamana sub Pietricica. La un hotel din centru. Nu m-am dus ca suporter, ci cu serviciul. Am fost bolnav cam 5 zile din cele 6 petrecute acolo, asa ca am privit orasul din perspectiva unui om gripat si nervos. Am bolit vreo 2 zile in hotel.

Iata si pozele. De la fereastra hotelului. Si inca una cu masina aia "branduita" cu insemnele nationalei. Maine vor aparea aici cateva si de pe stadion.

news-uri metalice

Site-urile mele preferate de news-uri metalice sunt Metal Hammer, cel din Anglia, precum si Nuclear Blast Europe. Cred ca le verific aproape zilnic.

PAPA BUN!

www.papabun.blogspot.com


Intrati pe blogul prietenului meu Fiu!!

Alta tare de tot, cu fulgi cu tot!

Un utilizator nediabolic!

FACETI SESIZARI AICI!

Cu ajutorul prietenului Dan Cocea, va prezint un nou site foarte bun pentru cei care au probleme la munca. Apasati si plangeti-va!

Barsana - manastirea din lemn

Ramasesem dator cu cateva poze din Maramures. Pe langa inchisoarea de la Sighet, am fost in aceeasi zi si la Barsana, acolo o preafrumoasa manastire isi are locul.
Pozele graiesc de la sine despre magia acelor plaiuri.

O pizza cu arestari!

Trebuie sa intrerupem putin relatarile din Maramures, pentru ca ieri seara s-a intamplat o faza super tare. Impreuna cu un coleg, la serviciu, ne-am hotarat sa comandam cate o pizza la o firma care aducea asemenea produse oriunde in oras. Asa ca am asteptat vreo 50 de minute sa ne soseasca pizza, adusa de un baietel din acela pe motoreta...la un moment dat, il vad pe colegul meu cum soseste cu pizza...zicand : "uite, a uitat ala sa-mi dea sosul si bautura pe care o mai comandasem, pentru ca se certa cu politistii de la poarta, intrase desteptul pe langa bariera de la intrare cu motoreta si portarii erau super nervosi!"
Nu ne-am sinchisit prea tare de absenta sosului, apucandu-ne imediat sa halim.
Dupa vreo 40 de minute insa il vad pe colegul meu, in biroul lui, band usor din Fanta pe care cel de la pizza uitase s-o livreze.
Si normal, intreb, de unde e asta? "Pai tocmai m-a sunat desteptul ala, cica - ma scuzati, veniti la poarta sa va dau si Fanta - saracul era tot la poarta intreprinderii, unde politistii de paza il arestasera!"
Colegul meu a incercat sa vorbeasca cu ei, sa ii convinga sa il lase in pace pe sarmanul pizza boy, dar nu a fost posibil. Ei asteptau "echipa de interventie" pentru a face probabil un proces verbal. L-au arestat pe pizza boy pentru ca trecuse putin pe langa bariera cu motoreta lui de "dumb and dumber" intrand in curte!
Va dati seama cat am fost injurati noi...si saracu' si-a adus aminte si de Fanta aia...